1. Jurisdicţie
Raportul juridic dintre părţile contractante este dirijat exclusiv de legea maghiară, indiferent de calitatea cumpărătorului (persoană fizică sau juridică, maghiară sau străină).
2. Înfăptuirea tranzacţiei
2.1. Etape:
- Dacă aţi ales articolele dorite, plasaţi-le în "Traistă", după rând.
- În meniul "Conţinutul traistei" alegeţi butonul "Comandă". Completaţi datele necesare în pagina ce se deschide. În această fază puteţi încă inspecta condiţiile contractuale, respectiv modifica lista articolelor comandate. După ce aţi terminat verificarea, acţionaţi butonul "Mai departe".
- În pagina ce se deschide, verificaţi din nou datele indicate. Pentru a face corecţiile ce le consideraţi necesare, acţionaţi butonul "Înapoi". Toate fiind în ordine, acţionaţi butonul "Expedierea comenzii". Vă mulţumim!
- Colegii noştri vă vor căuta la telefon, respectiv vă vor adresa mesaj e-mail, în vederea precizării preţurilor, eventualelor cheltuielilor de transport, şi vor confirma acceptarea comenzii Dvs. Cu această ocazie vom preciza şi data de livrare. În acest moment mai aveţi posibilitatea de a anula sau modifica comanda lansată. Ulterior, anularea va fi posibilă numai pe baza aprecierii noastre, de la caz la caz.
2.2. IMPORTANT! Preţurile indicate în Magazin sunt preţuri nete, care nu conţin IVA. Dacă întreprinderea Dvs. are sediu înregistrat în ţările CEE, respectiv posedă cod fiscal CEE, vă rugăm să ne trimiteţi prin fax copia documentului respectiv. În acest caz, vă facturăm comanda la valoare netă, fără IVA. În caz contrar vom fi nevoiţi să majorăm suma facturată cu 20% IVA.
3. Condiţii de livrare
3.1. Locul îndeplinirii
Marfa va fi preluată (legal) de cumpărător la sediul societăţii noastre.
Acceptăm comenzi pentru transportul mărfii la adresa indicată de cumpărător (sediul Dvs.) numai în urma solicitării Dvs., dacă acceptaţi condiţiile stabilite de comun acord cu serviciul nostru competent.
3.2. Cheltuieli de transport
Costul transportului va fi suportat în întregime de Cumpărător.
3.3. Riscuri
Din momentul preluării, toate riscurile legate de deteriorarea mărfii vor fi suportate de Cumpărător, inclusiv în cazul în care a refuzat preluarea în mod nejustificat. Cumpărătorul va fi de asemenea obligat la despăgubirea vânzătorului pentru daune cauzate prin preluare întârziată.
3.4. Transferul dreptului de proprietate
Drepturile de proprietar vor fi transferate asupra Cumpărătorului în ziua plăţii integrale a preţului mărfii. Până la această dată, Vânzătorul îşi rezervă dreptul de proprietate asupra mărfii livrate.
3.5. Termene de livrare
Livrăm marfa la termen de 1 ÷ 12 săptămâni de la data recepţiei comenzii Dvs., în funcţie de stocurile disponibile. Termenele indicate de noi în confirmarea comenzii sunt informative, dar nu obligatorii. Vânzătorul are dreptul de a executa comanda înainte sau după termenul indicat. Data livrării va fi precizată în săptămâni calendaristice.
4. Condiţii de plată
4.1. Preţuri
Preţurile indicate de noi în pagina noastră web sunt preţuri unitare nete, fără IVA şi fără costuri de transport. Preţul actual brut al mărfii comandate, precum şi costul eventual al transportului vor fi conţinute în confirmarea comenzii Dvs.
4.2. Plata
Aşteptăm să ne transferaţi în favoarea contului nostru bancar un avans de 30% din preţul total al utilajului comandat, în termen de 7 zile de la data confirmării comenzii Dvs. Restul de plată va fi scadent (prin transfer bancar sau în numerar) cu 24 de ore înaintea preluării sau expedierii mărfii. Data îndeplinirii obligaţiei de plată se consideră cea în care suma integrală apare în casa sau contul bancar al Vânzătorului.
În caz de plată întârziată, Vânzătorul va fi îndreptăţit să factureze dobândă în conformitate cu dispoziţiile Codului Civil maghiar (Ptk.) art. 301. §.
Cumpărătorul va avea drept de a opune datoriei sale revendicări proprii numai în cazul în care acestea au fost recunoscute de Vânzător, respectiv stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.
5. Garanţii
În cazuri de reclamaţie cantitativă sau calitativă justificată, vom respecta obligaţiile noastre de garanţie în conformitate cu prevederile legale. Termenul legal de garanţie este de 12 luni. Acceptarea revendicărilor sub garanţie presupune în toate cazurile prezentarea facturii emise de societatea noastră. După preluarea mărfii, Vânzătorul nu acceptă reclamaţii referitoare la defecte (de altfel supuse garanţiei) survenite la Cumpărător, exceptând cazul în care defectul a fost cauzat de Vânzător sau persoane de el comisionate. Cumpărătorului îi revine obligaţia de a controla marfa la preluare, respectiv de a reclama imediat orice defect cantitativ sau calitativ evident. Defectele ascunse vor putea fi semnalate la descoperirea lor, fără întârziere, cel târziu în termen de 12 luni de la preluarea mărfii. Orice reclamaţie va fi înaintată Vânzătorului în scris. Decisiv pentru definirea termenului de garanţie este data preluării mărfii, confirmat în documentele de livrare: buletin de expediţie, factură, scri soare de garanţie. Defectele de calitate trebuiesc dovedite prin mostre sau expertiză oficială de specialitate. În lipsa unui acord contrar între părţi, reclamaţiile nu au efect asupra sumei facturate, respectiv asupra obligaţiei de plată. Locul de îndeplinire al serviciilor de garanţie din partea Vânzătorului este sediul său, exceptând cazurile în care utilajul nu este amovibil, fiind inclus într-un sistem mai mare. Cheltuielile de deplasare nu fac parte din garanţie, deci costul deplasării la faţa locului va fi suportat de Cumpărător. Revendicările Cumpărătorului referitoare la garanţii sunt limitate asupra obiectului garanţiei. Alte obligaţii - în special cele referitoare la repararea daunelor cauzate de câştig ratat - nu vor fi acceptate de Vânzător.
6. For judecătoresc competent
Pentru orice litigiu provenit din relaţia contractuală, părţile declară competenţa exclusivă a Tribunalului Municipal Szekszárd, respectiv a Tribunalului Judeţean Tolna (după amploarea cazului). Jurisdicţia competentă este cea maghiară, prin exclusivitate. Nu sunt aplicabile regulile stabilite în acordul internaţional asupra comerţului mărfurilor (Internationales Kaufrecht).
7. Prelucrarea digitală a datelor, declaraţie de discreţie
În pas cu vremea, stocăm şi prelucrăm datele referitoare la persoana cumpărătorilor în formă digitalizată. Odată cu comunicarea lor, Dvs. acceptaţi această formă de tratare a datelor Dvs. Desigur, datele încredinţate nouă le vom folosi numai şi numai în scopul declarat, în care ne au fost comunicate. Nu vom divulga aceste date pentru a fi folosite în alte scopuri, niciodată, sub nici-o formă. Datele referitoare la public vom comunica exclusiv în limitele obligaţiilor impuse de lege, sub formă statistică, fără referinţe la persoane concrete, şi nu vom aborda domenii care depăşesc interesul public. Vom face toate eforturile rezonabile de a proteja datele personale şi private păstrate de noi, împotriva oricărui acces ilicit.
8. Vigoare
Dacă oricare dispoziţie a prezentelor Condiţii Comerciale şi-ar pierde vigoarea sau ar deveni neexecutabilă (complet sau în parte), această împrejurare nu lezează vigoarea celorlalte dispoziţii, nici valabilitatea tranzacţiei în cauză. Dispoziţiile nevalabile sau neexecutabile vor fi înlocuite de părţi prin altele, care corespund pe cât posibil de bine obiectivelor economice propuse ale părţilor.
9. Dispoziţii generale
Prezentele Condiţii Comerciale se aplică tuturor contractelor de vânzare-cumpărare construite în baza ofertelor lansate de către VENDI Hungária Kft.
Obiectivul nostru principal este satisfacerea cumpărătorilor noştri!